Page 135 - Ghidul Primariilor ed. a XVI-a
P. 135
judeţul BIHOR 135
Dintre acestea, două au apă termală, iar unul este destinat Târgul de vară Aleşd este o manifestare tradiţională
înotului, bazinele au apă încălzită, tratată şi recirculată. care are tradiţii încă din vremea comunismului, fiind o acţiune
ce adună la un loc toţi locuitorii de pe Valea Crişului. Aceasta
Castelul Bathyany (azi spitalul Aleşd) - în anul 1779 are loc în ultima săptămână a lunii august a fiecărui an şi este
împărăteasa Maria Tereza a donat domeniul Aleşdului contelui cel mai important eveniment care se desfăşoară în cadrul zilelor
Iosif Batthyany, astfel, Palatul Batthyany a fost construit de oraşului Aleşd.
acest conte la începutul secolului al XIX -lea, mai exact în anul Facilităţi oferite investitorilor:
1794, într-un stil baroc. În prezent, este una dintre cele mai
reprezentative clădiri din arealul urbanistic central şi este Turism şi agroturism
înscris pe lista monumentelor istorice, reprezentând totodată Industrie uşoară
expresia frumuseţii funcţionale a decoraţiei din sfera Proiecte de cooperare transfrontalieră în perspectiva
Barocului. dezvoltării sustenabile şi durabile a frontierelor de est ale
Uniunii Europene
Biserica de lemn "Buna Vestire" din Peştiş - monumentul Existenţa mâinii de lucru calificată în domenii precum:
edific[rii ei nu se cunoa;te cu exacticitate, forma actuală fiind industria textilă, electrotehnică, construcţii montaj
probabil o refacere a bisericii vechi ce a avut loc în anul 1797, Potenţial agricol al localităţilor aparţinătoare
după cum este menţionat în iscripţia de pe portal, care conţine Oportunităţi:
inscripţii în limba română şi în limba latină, cu caractere chirilice Teren pentru investiţii
şi latine ce amintesc de momentul edificării. Modificările Forţă de muncă
importante i-au fost aduse în anul 1862, atunci când turnul a Facilităţi fiscale conform legii
fost refăcut şi când i-a fost adăugată prispa ce înconjoară Asigirare utilităţi
biserica, pentru ca în 1922 aceasta să fie din nou reparată, Parteneriat public privat
semnele crestate pe stâlpii prispei scoţând în evidenţă faptul Asistenţă pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor
că aceasta a fost supusă la diferite intervenţii de-a lungul pentru începerea investiţiei
anilor, intervenţii ce i-au modificat considerabil forma. Pictura Staţie de sortare deşeuri
iconostasului este una ce are o puternică infulenţă barocă, Proiecte de investiţii:
datând din anul 1810, iar biserica se află pe lista monumentelor Extindere şi modernizare reţele de apă şi canalizare
istorice. oraşul Aleşd şi localităţile aparţinătoare
Modernizare străzi în UAT Aleşd
Biserica "Sfântul Dumitru" din Tinăud - localitatea Extindere şi modernizare sistem supraveghere video
Tinăud este una dintre aşezările cu cea mai veche atestare Lucrări de construcţie centura ocolitoare Aleşd Sud
documentară scrisă de pe Valea Crişului, fiind menţionată în Proiect de introducere reţele de gaz în localitatea
1214 în cadrul domeniului Piatra Şoimului. În plus, prezenţa Aleşd
domnitorilor români justifică construcţia între anii 1658-1659 a Extindere şi modernizare reţea electrică în oraşul
primei biserici ortodoxe de zid din Bihor cu hramul "Sfântul Aleşd
Mucenic Dumitru", aceasta fiind ctitorită de Constantin Modernizare spital orăşenesc
Şerban. Biserica a fost construită în stil baroc şi a fost înscrisă Modernizarea unităţilor de învăţământ
pe lista monumentelor istorice în anul 2004. De asemenea, Modernizarea locurilor de joacă şi zonelor de recreere
trebuie menţionat că primul slujitor al bisericii, Popa Pătru, Modernizare baza sportivă
protopopul scaunului românesc din părţile Aleşdului, "copistul" Realizarea unui centru regional de calificare a persoanelor
de carte românescă pentru bisericile din zonă, a lăsat peste 18 (tâmplărie, dulgherie, construcţii, personal hotelier, Mecanică,
manuscrise, care au intrat în fondul de carte veche românească electrotehnică, proiectare IT, design)
de patrimoniu. Extindere şi modernizare ştrand termal
Castelul de vânătoare Zichy (azi mănăstirea "Sfântul PRIMĂRIA COMUNEI AŞTILEU
Ilie") - amplasată în Poiana Florilor din localitatea Peştiş,
construit de familia Zichy în locul unei case de vânătoare care Cod poştal: 417020
a ars în aceeaşi perioadă, împădurindu-se şi terenului sterp Telefon: 0259-349097;
din zonă. Acesta a avut mai multe funcţii de-a lungul timpului, Fax: 0259-349221;
la sfârşitul secolului al XVIII- lea fiind reşedinţa de vară a Adresa de e-mail: primaria.astileu@cjbihor.ro
familiei Zichy, transformându-se ulterior într-un castel de URL: www.primaria-astileu.ro
vânătoare, pentru ca apoi să devină un complex naţionalizat Persoane din primarie:
de regimul comunist. Referitor la istoria recentă a castelui, Primar: Lazăr Vasile Ionuţ
aceasta a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe, a Mănăstirii Viceprimar: Blaga Sorin Aurel
"Sfintei Cruci" din Oradea, fapt ce a dus la demararea primelor Secretar: Cipleu Gianina Laura
intervenţii de reparaţii ale castelui. Contabil: Demian Mariana
Sate în administraţie:
Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" a Aştileu, Călăţea, Chistag, Peştere
Mănăstirii "Sfântul Ilie" - aşezată în Poiana Florilor din localitatea Suprafaţa: 5882 ha; Intravilan: 897 ha; Extravilan: 4983 ha;
Peştiş şi care a aparţinut anterior localităţii Subpiatră, dar a Populaţia: 3561; Gospodării: 1450; Locuinţe: 1390; Grădiniţe: 6;
fost mutată în 1997 pentru a sluji ca biserică a schitului Şcoli: 7;
"Sfântul Ilie". Aceasta se află într-un cadru natural cu totul Aşezarea geografică:
deosebit, într-o pădure aflată la 15 kilometri distanţă de Aleşd
şi îndeplineşte în continuare rolul pentru care a fost construită, Comuna Aştileu este situată la sud de Crişul Repede
păstrând totodată măiestria şi trăsăturile artei populare în partea de nord-vest a judeţului Bihor, la drumul judeţean 764
tradiţionale. Astfel, caracteristicile tradiţionale ale bisericii care C Tileagd-Aştileu-Şuncuiuş-Bulz. Calea ferata Oradea-Cluj-
s-au păstrat de-a lungul timpului impun lăcaşul ca un excepţional Bucureşti străbate comuna Aştileu, localitatea situându-se la
obiect de arhitectură populară. o distanţă de 40 km de Oradea şi 110 km de Cluj-Napoca.
Situl Arheologic de la Aleşd - care se află pe malul Comuna are în componenţă satele:
stâng al râului Crişul Repede, în apropierea albiei acestuia. Aştileu, reşedinţă administrativă
Aici pot fi văzute vestigiile vechiului Aleşd medieval care ocupă Chistag aşezat de-a lungul Crişului, la 3 km de centrul
o suprafaţă de aproximativ 3 hectare şi ruina bisericii de piatră administrativ
şi cărămidă numită "Pusta Bisericii". Peştere la poalele Munţilor Pădurea Craiului, la 0,5 km
Evenimente: de centrul administrativ
Zilele "Octavian Goga" sunt organizate de biblioteca
din Aleşd şi se desfăşoară în fiecare an pe parcursul unei
săptămâni din luna mai, dedicată patronului spiritual al bisericii
orăşeneşti din Aleşd, Octavian Goga, evenimentul ajungând în
anul 2013 la a 19-a ediţie

