Page 748 - Ghidul Primariilor ed. a XVI-a

748 judeţul PRAHOVA
Pe pereţii amvonului se mai păstrează pictura de
început realizată în culori de apă iar restul de picturi cu subiecte
biblice, au fost realizatea de pictorul ploieştean Răducanu
Vintilescu, în culori de ulei. În timp, zidirea pereţilor de la naos
şi altar, au suferit modificări, aplicându-se peste ei, tencuială
nouă. Repictarea acestor pereţi, realizându-se de Răducanu
Vintilescu despre care se zicea că profesează stilul de pictură
bisericească a pictorului Gheorghe Tătărescu, nesocotind
astfel tradiţionala artă bizantină care este mai aproape de
credinţa ortodoxă.
Azi, acest vechi lăcaş sfânt, serveşte ca biserică
pentru cimitirul satului sau pentru cele orânduite zilelor morţilor.
Biserica Nouă, având hramul "Izvorul Tămăduirii" este
amplasată la drumul naţional 1A, calea care străbate satul
Izvoarele de la sud la nord. Biserica nouă este un edificiu
măreţ şi reprezintă nu numai pentru Izvoarele o inimă de
credinţă care face să bată în pieptul fiecăruia mai multă
putere şi căldură atunci când credincioşii se află mai mulţi
laolaltă; este de fapt, un măreţ monument de arhitectură
religioasă.
Biserica nouă, numită şi catedrala Plaiurilor, a fost
construită în perioada 2 august 1931 – 1940, atunci sfinţindu-se
şi temelia. Construcţia noii biserici a fost posibilă datorită
contribuţiei băneşti şi materiale a tuturor izvoranilor şi prin
stăruinţa şi efortul permanent a părintelui Gheorghe Iliescu,
având nu numai ca sponsor ci şi ca sprijin în principal, pe Nae
Gaftoi.
Mobilierul şi sculpturile interioare sunt realizate de
localnicul Ion Profirescu; atât mobilierul cât şi pictura realizându-se
în anii 1940 – 1943.
La 8 iulie 1945, când a avut loc sfinţirea noului lăcaş
în ziua Izvorului Tămăduirii, au participat circa 10 mii de
credincioşi, atât localnici, cât şi din toate satele învecinate,
precum şi 5 miniştrii şi peste 100 de preoţi.
Biserica Veche din Homorâciu, având hramul "Adormirii
Maicii Domnului" este construită din zid masiv, de piatră, cărămidă
şi sigă, cu pereţi groşi cu lăţimi între 40 cm şi 1 m. Construcţia
bisericii la început, a avut forma unui poligon dreptunghiular,
cu anvon în faţă. Anvonul era susţinut de stâlpi de piatră
cioplită. Catapeteasma făcută din piatră se păstrează şi astăzi,
tot asa cum a fost la început. Turla din mijloc a fost din zid; în
1812 s-a dărâmat din cauza cutremurului şi s-a înlocuit cu o
altă turlă din lemn; în ea a fost aşezat clopotul şi toaca până în
anul 1913, când s-a construit clopotniţa.
La 1848, s-au adus îmbunătăţiri prin prelungirea
anvonului în corpul bisericii, iar în anul 1877, s-a lărgit cu 10 m.p.,
prin spargerea pereţilor strănilor din ambele părţi, formându-
se 2 sânuri în formă de curbă; toate aceste operaţii au fost
efectuate cu sprijinul lui Ilie Ciacorovitz şi prin stăruinţa cântăreţului acareturi.
Ghiţă A. Morcov, ajutând astfel la restaurarea picturii sfântului
lăcaş. Tot el a achiziţionat icoanele împărăteşti de la catapeteasmă,
dăruind totodată şi o evanghelie îmbrăcată în argint, o cruce de
argint suflată cu aur şi pentru sfânta masă o cuvertură de mătase
precum şi altele.
Biserica figurează pe listele monumentelor istorice şi
a fost ctitorită de Aniţa şi soţul acesteia Iani, vătaful Plaiului
Teleajen, în anul 1744. Din punct de vedere arhitectonic, are la
origine un plan tip hală fără abside laterale care s-au adăugat
ulterior.
Acest lăcăş sfânt reprezintă una dintre cele mai vechi
tipuri de biserică ridicate de moşneni cu boltire de cărămidă
care s-a păstrat până în prezent.
Monumentul din Homorâciu închinat Eroilor din
Homorâciu, Schiuleşti, Cerneşti, Malu Vânăt din primul râzboi
mondial 1916 – 1919 şi al doilea, 1941 – 1944; acesta a fost
ridicat, în anul 1924, în centrul satului, pe atunci câtunul
Homorâciu – Pământeni, în mica piaţă unde se face bifurcaţia
drumurilor care pleacă spre Slănic – Prahova şi Schiuleşti –
Schitul Crasa, şi al doilea spre Cheia.
Numele eroilor căzuţi sunt scrise pe fiecare faţadă, în
funcţie de bătălia pe care au purtat-o, astfel:
Faţada sud, 1924, Mărăşti;
Faţada est, Vouă eroilor din Homorâciu, 1916 – 1919,
Mărăşeşti;
Faţada nord, 1941 – 1944, Oituz;
Faţada vest, Dragoslavele.
Biserica de Lemn, din satul Schiuleşti, ce poartă hramul
"Sfântul Nicolae", este atestată documentar în 1833 pe moşia
moşnenească. A fost refăcută în 1842, efectuându-se lucrări la
structura de zidire.
În ceea ce priveşte preoţii de la Biserica din Schiuleşti,
din lipsă de documente, nu avem date, la acest locaş,
oficiindu-se slujbe cu preoţi sau călugări din alte localităţi.
Spre sfârşitul anului trecut, în 2010, s-a început la
renovarea acesteia, a acoperişului dar şi a gardului, iar
lucrările continuă şi în ziua de azi, cu siguranţă din lipsa
fondurilor.
Sfânta Mănăstire Crasna - monument istoric şi de
arhitectură situat într-un cadru natural minunat pe cursul superior
al pârâului Crasna, în pădure
Pe şoseaua naţională Ploieşti – Braşov prin pasul
Bratocea, la o depărtare de 42 km de Ploieşti se află Comuna
Izvoarele. Locuitorii acestei comune, ca de altfel toţi locuitorii
satelor din Ţările Române, au cunoscut atât crunta exploatare
a stăpânirii otomane cât şi pe aceea a moşierilor care i-a
determinat să-şi găsească adapost în liniştea codrilor.
La începutul secolului al XIX-lea o parte din locuitorii
comunei Izvoarele şi-au căutat liniştea la poalele muntelui
Ursoaia aflat în stăpânirea lui Constantin Potlogescu zis şi
Dinu Potlogescu, alcătuind aici o aşezare omenească sub
numele de Bajenari.
În anul 1828 la 1 martie "robii lui Dumnezeu, Chesarie
schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoara şi cu
fiul meu Nicolae", dau episcopului un testament prin care
donează viitorului schit întreaga lor avere mobilă şi imobilă.
Donatorii spun că fiind mânaţi de râvna dumnezeiască, au
hotărât să clădească un sfânt schit pe moşia noastră Izvoarele,
întru cinstea şi lauda Sfinţilor Impăraţi şi întocmai cu apostolii
Constantin şi Elena şi al sfinţirii izvorului al Prea Sfintei
Născătoarei de Dumnezeu.
În acest amfiteatru natural izolat, cu pavaza munţilor
şi a pădurii, cu o benefică expunere spre miazănoapte, într-o
mică poiană situată la altitudinea de 750 m, pe malul stâng al
pârâului Crasna, în muntele Ursoaia, ctitorii şi meşterii vremii
au ridicat biserica în formă de treflă, cu o singură turlă, cu
ziduri groase de peste 1 m, din caramidă şi piatră, întărită cu
traverse de stejar, precum şi turnul clopotniţei şi un agheasmatar.
Pictura în tehnica frescă a bisericii a fost realizată în
1834 de către Costache Eladie din Ploieşti şi de fiul său, Toma
şi ea nu a cunoscut decât o singură restaurare, făcută în 1992
de către pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul
cu foiţa de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), în 1853,
fiind pictat de Anghel Tanase (Atanase) din Ploieşti (1858).
Am putea spune – bazându-ne pe documente – că
acest locaş a fost unul dintre cele mai înzestrate ale epocii.
Ctitorii au donat schitului Izvoarele (Crasna) locul pe care a
fost clădit, întinse moşii în satul Izvoarele, Valeni, Maneciu,
Parepa, mutele Bobu, o vie la Valea Călugăreasca şi un metoc la
Ploieşti, însumând câteva sute de pogoane, vite şi felurite
De-a lungul vremii, există documente şi mărturii,
potrivit cărora aici s-a constatat îmbunătăţirea stării de
sănatate a unor nevoiaşi. Crasna oferă totodată şi un exemplu
de rezistenţă în timpuri potrivnice, oricare ar fi fost acestea.
Prin decizia autoritaţilor comuniste, în 1960 schitul este
desfiinţat, devenind biserică izolată monument istoric şi până
în 1967 se afla în administrarea parohiei Izvoarele. La vremea
respectivă se mai afla un singur vieţuitor în schit, şi anume
fratele Pavel (azi Protos. Pantelimon). Prin stăruinţa patriarhului
Justinian, flacara vieţii monahale este reaprinsă de către
călugării Ghedeon şi Nicodim, Crasna intrând acum sub
ascultarea Mănăstirii Sinaia şi aşa va ramâne până în 2001,
când dobândeşte statutul de mănăstire.
Obştea Crasnei a avut şi ea fluctuaţii, care reflectă
istoria tumultoasă: în anul 1838 avea 56 de vietuitori, în 1890
(9), în 1902 (2), în 1916 (4), în 1940 (10), în 1960 (nici unul), în
1963 (3), în 1982 (12), iar în prezent obştea mănăstirii numără
un numar de 30 de vieţuitori.