PRIMĂRIA BRATOVOEŞTI

30180 Vizualizări
Bratovoesti
Tip: Comuna
Adresa: nr. 67(Cod poștal: 207095), Județ: Dolj,Romania
Cuvântul primarului

Consider că principala mea preocupare și a întregului aparat de specialitate din cadrul Primăriei comunei Bratovoești și a Consiliului Local Bratovoești, începând cu mandatul de primar va fi gospodărirea eficentă a comunei, a bugetului local și nu în ultimul rând bunăstarea cetățenilor din comuna Bratovoești, vizând: dezvoltarea infrastructurii comunei Bratovoești, atrăgerea de Fonduri Europene nerambursabile în vederea realizării obiectivelor prevăzute în "Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Bratovoești", atragerea de investitori, repararea și întreținerea drumurilor din comună în limita bugetului local; asigurarea transparenței în ceea ce privește cheltuirea banilor publici și a acțiunilor întreprinse de administrația publică; eficentizarea serviciilor aparatului prin asigurarea condițiilor și a climatului optim de lucru în cadrul Primăriei comunei Bratovoești, cât și în relațiile cu cetățenii, beneficiarii direcți ai acestor servicii.
Îmi asum rolul de a comunica activ și pot spune că așa cum am început încă de la preluarea mandatului, am dorit să intru în legătuă directă cu cât mai mulți cetățeni ai acestei comunități, considerând că nu întodeauna un cetățean se adresează primăriei și doar atunci când acesta ajunge într-un impas, cu problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi.
Fiecare contact va fi foarte important pentru mine, oferind-mi o mai bună viziune asupra soluțiilor de implementare.
Cred că este loc de mai mult pentru modernizarea acestei localități, cred că am pierdut oportunități, cred că se poate mai mult, dacă interesul cetățeanului va fi ascultat și alte interese vor fi înlăturate.
De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor celor care-și aduc aportul în folosul comunității și consider că prin consultările și colaborarea pe care o vom dezvolta la nivelul comunei împreună cu personalul primăriei, consiliului local, autoritățile la nivel județean și miniserele vom reuși să rezolvăm din problemele ridicate de cetățeni precum și nevoile comunei

Prezentarea Localității
b_no-image2.png

Persoane din institutie

Primar: Oancea Ion
Viceprimar:
Secretar General: Olteanu Delia
Contabil: Chiru Eduard

  • Suprafață: 6505 ha
  • Intravilan: 663,79 ha
  • Extravilan: 5841,21 ha
  • Populație: 3313
  • Gospodării: 1080
  • Nr. locuințe: 1387
  • Nr. grădinițe: 4
  • Nr. școli: 4
Numele localităților aflate în administrație:

Bratovoeşti, Bădoşi, Prunet, Georocu Mare

Așezarea geografică:

Comuna Bratovoeşti este situată în partea centrală a judeţului Dolj, la 23 km distanţă de Municipiul Craiova

Activități specifice zonei:

Agricultură
Grădinărit
Creşterea animalelor
Cultura ( dandsuri populare )

Activități economice principale:

Agricultură
Grădinărit
Creşterea animalelor

Obiective turistice:

Lacul "Victoria" amplasat la o distanţă de 24 km de Municipiul Craiova, un loc propice pentru petrecerea weekend-urilor de către cetăţeni
Pădurea Bratovoeşti
Bisericile din cele 4 localităţi

Evenimente locale:

Ziua comunei - 15 august
Târg săptămânal sâmbăta

Facilități oferite investitorilor:

Terenuri pentru dezvoltarea şi modernizarea localității

Proiecte de investiții:

Construire Centru Permanent pentru Serviciul Voluntar situații de Urgență comuna Bratovoești, județul Dolj
Înființare sistem de alimentare cu apă și canalizare în comuna Bratovoești, sat Georocu Mare, județul Dolj
Construire rețea publică de apă și apă uzată în județul Dolj, comuna Bratovoești, satele Prunet și Badoși 
Realizarea de investiții pentru “Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Bratovoești, sat Bratovoești, județul Dolj
Modernizare Cămin Cultural Bratovoești
Modernizare Dispensar uman în comuna Bratovoești, sat Bratovoești
Înregistrare sistematică (extravilan complet)
Contruire teren minifotbal
Construire grupuri sanitare și camera tehnică teren minifotbal
Construire grupuri sanitare – Comuna Bratovoești, sat Badoși
Construire grupuri sanitare – Comuna Bratovoești, sat Prunet
Construire grupuri sanitare – Comuna Bratovoești, sat Georocu Mare
Construire grupuri sanitare – Comuna Bratovoești, sat Bratovoești
​Wifi gratuit în comuna Bratovoești
Proiecte de viitor
Construire rețea publică de apa uzată în satul Bratovoești, comuna Bratovoești, județul Dolj
Modernizarea și reabilitatea sistemului de iluminat public stradal comuna Bratovoești
Înființare distribuție gaze naturale în comuna Bratovoești, satele Bratovoești, Badoși, Georocul Mare și Prunet
​Asfaltare străzi și alei în comuna Bratovoești, judetul Dolj

icon facebook Share

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.

Se încarcă...