Page 624 - Ghidul Primariilor ed. a XVI-a
P. 624
624 judeţul MEHEDINŢI
Studii fito-geografice au fost elaborate de: N. Costache, Unele dintre speciile considerate endemice sunt răspândite şi
R. Călinescu, Sofia Iana. Contribuţii importante în domeniul în alte spaţii geografice din sudul Europei (smochinul, magnolia,
geografiei economice au fost aduse de I. Popovici, C . Petrescu, castanul dulce, scumpia şi mojdreanul). Unele specii sunt
C. Herbst, N. Caloianu, I. Letea, Gh. Dragu, M. Chiţu, L. Panaite. locale ca Stipa danubialis la Porţile de Fier, Dianthus pallens
(garofiţa sălbatică), Pinus nigra banatica, Padus mahaleb
RELIEFUL ORŞOVEI (vişinul turcesc), brânduşa galbenă (Crocus moesiacus).
Bazinetul depresionar Orşova este o componentă a Pădurea se impune în peisaj prin întrepătrunderea elementelor
depresiunii Ogradena-Bahna, unitatea acestei depresiuni fiind continentale cu cele termofile sudice.
exprimată atât de peisajul geografic cât şi de structura
geologică şi de prezenţa unei suprafeţe de nivelare unitară la Pe versantul abrupt de pe malul stâng al Cernei şi pe
un nivel superior de 300-350 metri în care au fost sculptate versantul estic al văii Slătinicului sunt instalate sibleacurile
actualele bazinete de eroziune. formate din cărpiniţă (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus
Nivelul de 400-450 metri încadrează depresiunea ornus) şi scumpie (Cotinus coggygria) pe soluri slab evoluate
Orşova în partea de NE şi NV prin pătrunderea în bazinetul şi puternic scheletice.
depresionar a unor culmi joase ale munţilor Mehedinţi şi
munţilor Almăj. Sibleacul dezvoltat pe litosoluri şi soluri brune
Nivelul de 300-350 metri apare pe marginea puternic scheletice, excesiv drenate, au un facies bogat în
depresiunii, contactul cu regiunea limitrofă a munţilor fiind elemente termofile pe Dealul Moşului şi pe Dealul Alion:
format din culmile interfluviale ale bazinetelor din componenţa Quercus pubescens (stejarul pufos), Quercus virgiliana, teiul
depresiunii Ogradena-Bahna. Nivelul terasei a 8-a a Dunării argintiu (Tilia tomentosa) şi liliacul (Syringa vulgaris).
are extindere în Dealul Bărzuica, Dealul Meja, Dealul Alion, Pe versanţii sudici ai Dealului Moşului şi Alion apare nucul
Dealul Drănic. (Juglanus regia) şi păduri de salcâm în amestec cu alte
Nivelul de 250-270 metri corespunde unei terase a foioase.
Dunării cu altitudine relativă de 200-220 metri. Terasa a 7-a
apare sub formă de umeri în Groapa Lupului, Valea Slătinicului, În locul pădurilor defrişate se instalează tufişuri
Valea lui Ivan. termofile de sibleac şi pajişti cu păiuş de livezi, bărboasă şi
Nivelul de 200 metri corespunde terasei a 6-a a Dunării, obsigă.
întâlnindu-se pe văile afluente Slătinicului, Valea lui Ivan, Culmea
Poienilor. Fauna e caracterizată printr-o mare diversitate de
Nivelul de 150 metri - terasa a 5-a a Dunării este bine specii: căpriorul, mistreţul, lupul, vulpea, dihorul şi nevăstuica.
reprezentat în Dealul Viilor, Dealul Dracului, Dealul Cioaca Pe solul umed al pădurii se întâlnesc brotăcelul, guşterul,
Mică. şopârla, şarpele Coheber jugularis caspius, vipera cu corn şi
Nivelul de 110-130 metri - terasa a 4-a a Dunării, a broasca ţestoasă de uscat.
fost puternic modificat de terasarea şi nivelarea terenurilor
pentru amplasarea vetrei noului oraş Orşova. Principalele specii de păsări din depresiunea Orşovei
Suprafeţele de teren sub 70 metri altitudine, care sunt gaiţa de pădure, coţofana, cioara, mierla, piţigoiul, vrabia,
includ terasele 3-2-1, precum şi lunca Cernei, au fost acoperite ciocănitoarea, uliul găinilor, cucuveaua şi buha. În sezonul
de apele lacului de acumulare, formându-se Golful Cerna. rece, golful Cerna adăposteşte lişiţe, raţe sălbatice, câteva
CLIMA ORŞOVEI exemplare de cormorani şi câteva lebede.
Particularităţile climatice ale zonei depresionare
Orşova sunt rezultatul interacţiunii dintre procesele Fauna acvatică a suferit modificări după construirea
radiative, circulaţia generală a atmosferei, condiţiilor variate barajului de la Porţile de Fier. Ihtiofauna cuprinde următoarele
ale reliefului. categorii:
Temperatura medie anuală la Orşova este de 10,8 grade
Celsius. - peşti migratori anadromi – morunul, cega.
Temperatura medie a lunii ianuarie este de - 0,7 grade - peşti reofili, care cresc şi se reproduc în Cerna:
Celsius; în luna iulie se înregistrează o temperatura medie de cleanul, mreana.
22,1 grade Celsius . - peşti semimigratori – somnul,crapul, plătica, babuşca,
Precipitaţiile medii sunt de 734 mm (între anii 1901- şalăul, ştiuca, obletele.
1990). În anul 1991 s-au înregistrat 873,3 mm. După anul 1970, - peşti stagnofili – bibanul soare, carasul, roşioara,
odată cu construirea barajului şi formarea lacului de acumulare, ţiparul, linul.
un fenomen deosebit de frecvent este seceta. Solurile caracteristice depresiunii Orşova sunt influenţate
Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 10 cm, de litologie, relief, climă, vegetaţie:
fiind specifică lunilor ianuarie-februarie. - solurile aluviale prezintă fenomene de înmlăştinire,
Direcţia predominantă a vântului este N şi NV. Viteza fiind puţin utilizate agricol (litosoluri, erodisoluri)
medie anuală este de 4,5 m\s. - cambisolurile sunt reprezentate prin soluri brune
APELE eubazice, mezobazice, fiind asociate cu solurile semigleice
Reţeaua hidrografică a Orşovei este reprezentată de argiloase
2 artere: Dunărea şi Cerna, precum şi de unele pârâuri permanente - solurile argiloiluviale sunt brune podzolite, folosite în
sau semipermanente: pârâul Ţurlui, Ijnic, Slătinicul, pârâul lui special pentru păşuni şi pomicultură
Ivan, Graţca, Mozna, Dalboca. - argiluvisolurile includ soluri vechi, dezvoltate în
VEGETAŢIA, FAUNA, SOLURILE condiţii de drenaj natural bun sau moderat
a). Specii europene – fagul, gorunul, carpenul, alunul. Activităţi specifice zonei:
Subarboretul este format din mărul pădureţ, păducelul, cornul, Dunărea favorizează plimbări cu ambarcaţiuni mici,
sorbul, teiul. mijlocii şi mari, totodată vizitând obiective turistice semnificative
b). Specii eurasiatice—plopul alb, plopul negru, sălcii. ale zonei: Cazanele Dunării, Tabula Traiana, Ciucaru Mic şi
Din familia Graminee se întâlnesc specii ale genurilor Bromus, Ciucaru Mare, peştera Ponicova, Mănastirea Mraconiei,
Poa, Festuca. Bustul lui Decebal etc.
c). Elementul mediteraneean cuprinde specii mezoxerofile Practicarea de mai multă vreme a unor sporturi, de
şi xerofile: mojdreanul, cărpiniţa, cruşinul, cerul, gârniţa, gorunul, către tineret şi nu numai, ca: sporturi nautice (canotaj,
castanul, frasinul, smochinul, magnolia. caiac – canoe, schi nautic), arte marţiale (taekwondo) se
d). Elementul pontic este slab reprezentat în zonă prin: finalizează cu organizarea de concursuri, la care au fost
arţarul tătărăsc, porumbarul. Endemismele sunt considerate obţinute premii importante atât pe plan local, naţional, cât şi
plantele ale căror areale sunt cuprinse în întregime zonei sau pe plan internaţional.
o depăşesc în zonele învecinate. Tot ca urmare a prezentei fluviului Dunărea poate fi
considerată desfăşurarea activităţilor legate de prinderea,
prepararea şi comercializarea peştelui.
Ca specifice zonei pot fi amintite activităţile tradiţionale,
ca producerea ţuicii şi a vinului, atât pentru consum propri, cât
şi pentru comercializare.

