Debitarea cu plasma a fost descoperit in jurul anilor 1950 ca urmare a restrictionarii arcului electric in cazul sudarii prin procedeul TIG. Avand multiple avantaje fata de debitarea cu oxigaz, cum ar fi posibilitatea debitarii tablelor cu viteze de pana la 10 ori mai mari, debitarea tuturor metalelor conducatoare de electricitate (cu oxigaz nu se poate debita otel inoxidabil, aluminiu, cupru etc), cele doua procedee s-au completat reciproc. Dezavantajul fata de oxigaz este faptul ca debitarea cu plasmele conventionale rezulta in muchii cu un grad ridicat de inclinatie (la gauri diametrul superior este mai mare cu 0.5 -2 mm fata de diametrul inferior). Plasma de inalta definitie elimina in mare parte acest inconvenient, calitatea debitarii apropiindu-se de taierea cu laser.

• calitate foarte buna a taierii, rezultate consistente fara interventia operatorului
• debitarea cu mare viteza a aproape oricarui metal 
• precizie mare datorita zonei reduse afectate de caldura (dilatare relativ mica)
• debitare cu bavura minima, ce poate fi indepartat usor 
• costuri de debitare scazute, datorita consumabilelor avansate