BUCURIA SFINTEI CRUCI

„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase...”

A spune că întreaga viaţă stă sub semnul Crucii ar fi, poate, de prisos, dar a nu-l sublinia defel poate fi chiar condamnabil. Crucea ne însoţeşte, fizic, de la naştere până la moarte, de la mărturiile Botezului, întru mărturisirea clipei în care cel botezat a intrat în rândul Hristoforilor, la crucea care străjuieşte mormintele celor adormiţi întru nădejdea Învierii de obşte.

Viaţa şi lucrarea Sfântului Duh în Biserică nu pot rodi decât în slujirea creştină şi în spiritualitate, exprimând, astfel, cele două dimensiuni esenţiale ale mântuirii omului în Hristos: direcţia verticală, ca legătură personală dintre om şi Dumnezeu, comuniunea lor, şi direcţia orizontală, omul îndreptat către semeni şi univers. Crucea trasată astfel este altarul de jertfă al Mântuitorului, o jertfă pe care o trăieşte fiecare participant al Sfintei Liturghii, cel care, năzuind să devină hristofor, devine totodată crucifor, dar şi cruciform, modelat după starea de jertfă a lui Hristos.

Numai că Sfânta Cruce nu rămâne sub semnul tragicului, nu zace îngropată undeva, pe dealul Golgotei, ci ascunde în ea bucuria Învierii, întrucât toţi cei care şi-au asumat-o autentic, vor vedea împlinite „Fericirile”, intrând „întru bucuria Domnului”, în Împărăţia cerurilor. Astfel, Crucea poate fi văzută nu doar ca semn de jertfă, ci şi ca semn de autentică şi statornică bucurie, motiv pentru care şi exponatele de faţă doresc să aducă în sufletele celor care le vor contempla măcar un strop din bucuria femeilor mironosiţe sau a apostolilor.

Artiştii, studenţi, masteranzi şi absolvenţi, au lucrat motivaţi tocmai de această fericire de a împărtăşi şi celor din jur mesajul optimist al Crucii, care veghează statornic dincolo de suferinţă, dincolo de împuţinarea nădejdii, dincolo de moarte, purtând în inimi şi în cuget bucuria vieţii veşnice, întru nezadarnica mărturisire a credinţei:

„...Şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”

Prof.dr. Mihaela PALADE