TERMOFARC SRL

Adresa
B-dul Braşovului, nr. 118
FI-P - Centrală termică pe peleţi şi lemne
FI-P - Centrală termică pe peleţi şi lemne
Preț: Cere oferta
Generalitati
Cazanele de oţel din elemente-cadre, tip FI-P, cu soluţie constructivă de tip perete membrană, cu focar presurizat destinată producerii de apă caldă pentru instalaţii de încălzire, sunt echipate cu arzătoare automate pe peleti şi cu grătare plane pentru arderea în strat a combustibilului solid.
Din punct de vedere constructiv corpurile de cazan FI-P sunt de tip monobloc, acvatubular, sectional, realizate din “N” elemente din țeavă 60 x 3.6 mm respectiv 76 x 3.6 mm care se asamblează cu colectoare comune de intrare şi ieşire a apei calde, fixate între ele cu platbande de 4 mm din tablă neagră sudate continuu.
Cazanul are un focar de tip cameră și două circuite convective de gaze de ardere în care sunt prevăzuţi turbionatori în zig-zag.
Instalația de cazan FI-P este compusă din două subansamble cvasi-independente:
- arzător automat pe peleți
- corp cazan FI-MIXT
Cele doua subanasamble sunt cuplate prin flanșa arzător, respectiv flanșa de intrare în cazan.
Construcţia lor permite utilizarea în două variante de funcţionare:
1. funcţionare automată fiind dotate cu arzătoare automate pe peleţi;
2. funcţionare cu alimentare manuală utilizând în procesul de ardere combustibili solizi (lemne, carbune, cocs, brichete rumeguş, deşeuri lemnoase).
Cazanul este dotat cu protecţie supraîncălzire (toată gama de puteri).
Echipament certificat după standardul SR EN 303-5 marcat cu etichetă CE.
Cazanul se încadrează în clasa cea mai bună pentru eficienţă şi emisii poluante, fiind destinat pentru încălzirea clădirilor şi producerea apei calde menajere.
Pachetul standard cuprinde panoul de comandă, arzătorul pe peleţi, sistemul de alimentare cu peleţi format din șnec transportor şi rezervor peleţi.
Avantaje
- randament ridicat până la 90%;
- se poate utiliza acelaşi cazan (focar) cu funcţionare automată pe peleţi şi cu alimentare manuală pe orice combustibil solid;
- funcţionare ecologică şi mai economică decât sistemele pe combustibil lichid, electric si GPL , la arderea peleţilor se eliberează exact aceeaşi cantitate de CO2 pe care copacul a absorbit-o de-a lungul vieţii sale. (de reţinut că la arderea unui m3 de gaz duce la încărcarea mediului înconjurător cu 2 kg de CO2, iar arderea unui litru de combustibil lichid eliberează 2,8 kg de CO2);
- autonomie sporita la funcţionare automata pe peleţi;
- elementele de automatizare cuprinse de panoul de comandă al cazanului şi al arzătorului pe peleţi permit funcţionarea cazanului fără necesitatea supravegherii permanente, prin oprirea şi pornirea arzătorului (de către termostatul de comandă) în momentul atingerii temperaturii de termostatare. Termostatul de siguranță condiţionează oprirea cazanului la atingerea temperaturii de 95°C, în cazul în care termostatul de reglaj nu a funcţionat;
- protecţie contra supraîncălzirii în cazul funcţionării cu alimentare manuală pe combustibil solid, compus dintr-un schimbător de siguranţă imersat complet în camera de agent termic primar şi supapă termică, care permite răcirea cazanului, folosind apă rece de alimentare de la reţea. Acest sistem se declanșează la atingerea temperaturii de 95 - 98 °C, prin intermediul supapei termice cu comandă termostatică. Este de remarcat faptul ca acest sistem protejează cazanul şi în cazul întreruperilor accidentale de curent electric;
- se poate monta într-o instalaţie cu funcţionare gravitaţională sau cu circulaţie forţată cu pompă de circulaţie;