PRIMĂRIA SÂNPAUL

31919 Vizualizări
Sanpaul
Tip: Comuna
Adresa: Principală, nr. 261/A(Cod poștal: 547550), Județ: Mures,Romania
Cuvântul primarului

În decursul anilor de când sunt primar al comunei Sânpaul, fiind în al 20-lea an de când sunt edilul comunei Sânpaul am avut în vedere ca strategie de dezvoltare pe termen lung al comunei pe de-o parte dezvoltarea infrastructurii, de pe altă parte dezvoltarea economică prin atragerea investitorilor și implicit crearea locurilor de muncă. Astfel, în prezent toate localitățile aparținătoare comunei dispun de infrastructură de gaz/energie electrică, apă potabilă și canalizare, drumuri și străzi asfaltate, școli și grădinițe modernizate și cămine culturale moderne. Toate aceste lucrări de infrastructură au fost realizate în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, pregătirea și implementarea de proiecte europene fiind în permanență în atenția conducerii primăriei. Totodată în comună funcționează un cămin pentru persoane vârstnice a primăriei, care a fost construită din fonduri europene și un cămin privat, oferind persoanelor vârstnice în total cca 120 de locuri. În ceea ce privește dezvoltarea economică, am reușit să atragem mai mulți investitori în comuna Sânpaul, oferind în prezent peste 3.000 de locuri de muncă. Creșterea calității vieții și dezvoltarea economică al comunei rămâne în continuare prioritatea mea de primar, astfel că împreună cu echipa mea lucrăm în continuare la accesarea fondurilor europene și crearea condițiilor pentru atragerea investitorilor

Prezentarea Localității
b_73739_g61sj.jpg

Persoane din institutie

Primar: Simon István
Viceprimar: Antal Zoltán
Secretar General: Opriş Simona
Contabil: Páll Berta

  • Suprafață: 5535, 15 ha
  • Intravilan: 813, 17 ha
  • Extravilan: 4721, 98 ha
  • Populație: 4233
  • Gospodării: 1357
  • Nr. locuințe: 1434
  • Nr. grădinițe: 4
  • Nr. școli: 4
Numele localităților aflate în administrație:

Sânpaul, Chirileu, Dileu-Nou, Sânmarghita, Valea-Izvoarelor

Așezarea geografică:

Comuna este atestată încă din anul 1263 sub denumirea de Kerelew şi se regăseşte în diferite documente istorice. Primul document, în care este consemnată existenţa satului Sânpaul este „A székely föld leirása” Vol.V, editat în anul 1871 de Orbán Balázs, în care se aminteşte în paginile 29, 30 faptul că din Kerelew încă din anul 1263 erau trimise persoane pentru apărarea castelului din Sânpaul. Un alt document istoric, care face referire la existența comunei Sânpaul, este „Registrul Arhidiaconatului din judeţul Târnava Mică”, în care la pagina 614 este consemnat că Szent-Pál (Sânpaul) a plătit între anii 1332-1337 drept dijmă Vaticanului suma de 40 dinari. În 1595 pe teritoriul comunei a avut loc o bătălie importantă pentru stăpânirea Transilvaniei, între oştile principelui Stefan Báthori şi a nobililor conduşi de Békés Gáspár. Existenţa satului Sânpaul este legată de existenţa cetății, care astăzi poartă numele ”Castelul Haller”. Cetatea a existat până la secolul al XIII-lea aparţânând mai multor proprietari, însă din anul 1610 a aparţinut familiei Haller. Tot din acest an, și satele Sânmărghita şi Chirileu au trecut în proprietatea familiei Haller. Cetatea a suferit mari distrugeri cu ocazia asediului din 1704, când a fost cucerită de curuţii lui Rákoczi. Rămăşiţele medievale au fost demolate la mijlocul secolului XVIII, când din anul 1760 s-a început construirea castelului actual, în stil baroc sub îndrumarea lui Haller Gábor, având o vechime de peste 250 ani.
​Comuna Sânpaul este situată în partea de vest a judeţului Mureş, la 18 km distanţă de municipiul Târgu Mureş. Comuna Sânpaul cuprinde 5 localități: satele Sânpaul, Chirileu, Dileu Nou, Sânmărghita şi Valea Izvoarelor. Teritoriul comunei se învecinează la nord cu comunele Ogra, Band şi Ungheni, la est cu comuna Ungheni, la sud cu comuna Mica, iar la vest cu comuna Ogra. Teritoriul comunei se află la o altitudine care variază între 280 m în luncă şi 490 m pe culmile dealurilor. Comuna este situată pe râul Mureş, pe drumul naţional DN 15/E60 Târgu Mureş - Turda - Cluj-Napoca, între oraşul Iernut şi Târgu Mureş. Prin Sânpaul trece calea ferată Războieni-Cetate - Târgu Mureş - Deda. Legăturile rutiere se asigură şi prin drumuri comunale, cu DC 123 spre Chirileu, cu DC 73 spre Valea Izvoarelor, cu DC 121 spre Dileu Nou şi Sânmărghita. Cele mai importante centre urbane şi industriale apropriate sunt: Iernut la 10 km, oraşul Luduş la 31 km şi municipiul Târgu Mureş la 19 km. Din punct de vedere al reliefului, se pot distinge mai multe formaţiuni: Lunca Mureşului, văi înguste între versanţi, versanţi cu diferite forme şi înclinaţii

Activități specifice zonei:

Agricultură
Industrie

Activități economice principale:

Comerț
Industrie
Prelucrare
Firme Reprezentative:
SC HIRSCHMANN AUTOMOTIVE ROMÂNIA ( cablaje auto)
SC EURO GAS SYSTEMS SRL ( prefabricate beton)
SC ELMAS SRL ( reprezentanță și service utilaje agricole)
SC M REAL ESTATE SRL ( reprezentanță John Deere)
SC UBM FEED SRL ( facrică de furaje)
SC OPREA AVI COM ( abator păsări)
EAST SILODEP SRL ( centru colectare cereale)
SC FANDEMO SRL ( construcții )
SC LANDMANIA ( construcții)
Oportunităţi:
Comuna Sânpaul oferă oportunități pentru investitori , oferind suprafețe mari de teren cu destinația intravilan, categoria de folosință unități industriale și de depozitare, cu infrastructura dezvoltată, elaborând în acest sens un Plan Urbanistic Zonal pentru 63 de hectare de teren
​Comuna Sânpaul deține o parte din terenurile Parcului Industrial Mureș, mare parte din acestea fiind în prezent ocupate de investitori - Comuna Sânpaul

Obiective turistice:

Printre cele mai importante obiective turistice ale comunei amintim: Castelul Haller, construit în stil baroc în anul 1760 pe ruinele cetăţii din localitate, Biserica Romano-Catolica din satul Sânpaul, construit în secolul al XIV-lea, Castrul roman din satul Sânpaul, Parcela Eroilor Români din al Doilea Război Mondial

Evenimente locale:

Ziua satului Valea Izvoarelor
Târgul traditional de pepeni din Sânpaul
Expoziții periodice la căminele culturale din comună, diferite spectacole artistice/culturale

Facilități oferite investitorilor:

Sprijin acordat investitorilor pentru obținerea avizelor/acordurilor necesare obținerii autorizației de construire
​Facilități fiscale

Proiecte de investiții:

Construire Cămin Cultural în localitatea Sânpaul
Modernizarea unităţilor de învăţământ din comuna Sânpaul
Construire grădiniță în localitatea Chirileu,comuna Sânpaul
Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Sânpaul
Extindere rețea de canalizare menajeră în satele Dileu Nou, Sînmărghita, Chirileu, Sânpaul, Valea Izvoarelor, comuna Sânpaul, județul Mureș
Modernizare drumuri locale în comuna Sînpaul
Măsuri de optimizare a sistemului de intervenție integrată comunitară în comuna Sânpaul, județul Mureș
Proiecte realizate 2016 – 2020 :
Modernizarea căminului cultural Chirileu, comuna Sânpaul
Construire grădiniță Valea Izvoarelor
Modernizarea unor drumuri locale din comuna Sînpaul, județul Mureș
Construire pod peste râul Mureș
Elaborare Planului Urbanistic Zonal pentru introducerea în intravilan și stabilirea de zonă industrial și de depozitare
​Reactualizare Plan Urbanistic General al comunei Sânpaul

icon facebook Share

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.

Se încarcă...