Muzeul Na ţional al Agriculturii prezint ă :

  POMPELE DE STINS INCENDII

   Primele forme de organizare a luptei cu focul au  apărut încă din antichitate, în oraşele  Imperiului Roman funcţionând  cohorte de  vigiles  însărcinate cu  supravegherea modului în care era folosit focul şi cu  intervenţia în caz de incendiu. Evul Mediu european, cu cetăţile şi oraşele sale aglomerate şi majoritatea clădirilor din  lemn, a consacrat  echipele de intervenţie, organizate în bresle ,  care acţionau cu  mijloace de stingere clasice: găleţi şi sacale  pentru apă, pompe manuale, topoare, scări  ş.a.

        Epoca modernă, inaugurată de revoluţia industrială, a dus, odată cu dezvoltarea   comunităţilor umane, la apariţia a noi pericole de incendiu, care au avut ca rezultat înfiinţarea serviciilor de apărare împotriva incendiilor.

În România, de-a lungul timpului, s-au înregistrat o sumedenie de schimbări în structura organizatorică, denumire, efective ale pompierilor. De la primele forme de organizare şi până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când pompierii au pornit pe drumul pe care sunt şi în acest moment, ca armă distinctă destinată exclusiv stingerii incendiilor şi intervenţiilor în alte situaţii de urgenţă, pompierii au străbătut un drum bogat în realizări. Primele semnale, care au atras atenţia asupra necesităţii înfiinţării unor echipe de stingători profesionişti, au apărut în urma marilor incendii, când s-a constatat că este nevoie de forţe organizate şi instruite, pregătite să intervină în caz de incendiu.

Un capitol important din evoluţia pompierilor îl constituie   dotarea cu echipamente şi utilaje de intervenţie . Până la sfârşitul primului Război Mondial şi pe toată perioada interbelică, pompele şi utilajele de stins incendii proveneau din străinătate. În perioada interbelică, industria românească producea o gamă largă de accesorii pentru pompieri, iar la sfârşitul deceniului patru se fabrica prima autopompă-cisternă cu rezervor de 1000 de litri de apă. Muzeul Naţional al Agriculturii deţine o bogată şi interesantă colecţie, care reflectă evoluţia asigurării stingerii incendiilor, în raport de progresul tehnico-economic, de-a lungul timpului.

Alăturat vă prezentăm o pompă de stins incendii achizi ț ionată din localitatea Amara, care a apar ț inut Primăriei ș i a deservit localitatea timp de peste cinci decenii. Hipopompa cu ac ț ionare manuală este concepută pentru a fi tractată de către cai ș i a fi folosită pentru stingerea incendiilor în locuri greu accesibile. În perioada anilor 1940-1945, o serie foarte limitată de astfel de atelaje a fost concepută si executată î n localitatea Timi ș oara, de către Cooperativa Meşteşugărească. Este un atelaj pe suport de fier, cu arcuri şi îmbinări de o ț el, structurată cu lemn de fag ș i pin, care are în componen ț a sa un rezervor din o ț el, de o capacitate de 900 de litri, pentru stocare apă sau alte solu ț ii pentru stins incendii. Pompa este manuală, cu 2 pistoane pozi ț ionate în V, din turnare materialul pompei fiind fonta, iar pistoanele din o ț el. După ac ț ionarea pompei de către pistoane, se poate obţine acea presiune necesară refulării apei spre focarul incendiului. Dotările necesare punerii în func ț iune sunt: două tuburi de absorb ț ie cu sorbul aferent, 2 furtunuri ș i o ț eavă de refulare.

Muzeograf Adrian STROE