Filtru căutare: Maramures
MUNICIPIUL BAIA MARE
Adresa
Gheorghe Şincai, nr. 37
Elevii din Baia Mare cu abonamente URBIS vor fi premiați lunar, în cadrul campaniei - Hai cu busul
Primăria Municipiului Baia Mare, în parteneriat cu URBIS S.A. și CS Minaur, lansează campania „Hai cu busul!”, menită să promoveze utilizarea transportului public în rândul elevilor.
Pot participa toți elevii care locuiesc sau învață în Baia Mare, care au un abonament URBIS activ pentru luna în curs și completează formularul de înscriere.
Lunar, șase elevi vor fi premiați cu tricouri și mingi semnate de sportivii CS Minaur.
”
Dăm oficial startul unei campanii pe care vreau să o transformăm într-un obicei frumos al orașului nostru. O campanie pe care o organizăm în parteneriat cu URBIS SA și CS Minaur Baia Mare, prin care ne-am propus să premiem în fiecare lună 6 elevi care aleg să meargă cu autobuzul sau troleibuzul, cu tricouri personalizate și mingi semnate de sportivii Minaur, atât de la secțiile de handbal masculin și feminin, cât și de la secția de fotbal. Îmi doresc să încurajăm tot mai mulți elevi să folosească transportul în comun atât dimineața, când merg spre școală, cât și după-masa, când se întorc spre casă. Nu mă refer doar la cele două linii dedicate lor, ci la absolut toate liniile URBIS. De aceea investim în autobuze noi, moderne și sigure, dotate cu camere de supraveghere, de aceea implementăm proiecte de modernizare a bulevardelor în cadrul cărora vom crea benzi prioritare pentru transportul public, în paralel cu multe alte demersuri în această direcție”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Campania „Hai cu busul!” se va desfășura lunar, pe tot parcursul anului școlar 2025-2026. Înscrierile se fac până pe data de 20 a fiecărei luni, prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul Primăriei Baia Mare:
https://servicii.baiamare.ro:8443/formular/tombola.php.
Extragerea câștigătorilor va avea loc pe data de 25 a fiecărei luni, iar rezultatele vor fi publicate pe site-ul Primăriei, pe pagina de Facebook Municipiul Baia Mare, precum și pe paginile Clubului Minaur și societății URBIS.
Direcția Comunicare și Relații Publice
Str. Gheorghe Șincai, Nr.37
E-mail:
comunicare@baiamare.ro
Tel: 0362.804.641