Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

PIESE DE PORT POPULAR

Create din cele mai vechi timpuri, ca o necesitate a omului de a-şi proteja corpul de condiţiile specifice mediului, piesele de port au fost şi vor fi esenţiale în viaţa omului. Cea mai mare parte din produsele casnice textile erau destinate confecţionării îmbrăcămintei. Cusutul acesteia constituia o activitate neîntreruptă, până în timpuri nu prea îndepărtate, deoarece pe lângă îmbrăcămintea uşoară, de vară, toţi membrii familiei aveau haine mai groase, de iarnă, iar pe lângă cele purtate zi de zi, fiecare avea haine pentru sărbători. Acestea le înlocuiau pe cele rupte când se învecheau, iar pentru gătelile sărbătoreşti se lucrau altele. Din generaţie în generaţie, hainele de sărbătoare s-au dorit tot mai frumoase faţă de cele bătrâneşti, considerate învechite. În evoluţia portului popular s-au înregistat multe progrese atât în ornamentică, dar şi în linia croielii. S-au păstrat însă formele vechi, de tradiţie şi s-au adăugat elemente noi, fără să aducă modificări apreciabile.

În portul popular tradiţional, piesa de bază a fost cămaşa din pânză, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei şi copii. În costumul bărbătesc, cămaşa a fost întregitã de iţari. În costumul femeiesc, cămaşa a fost întregită de la brâu în jos cu două fote. Ele erau numite zade în ţinutul Năsăudului, oprege în Banat, fâsticuri (partea din faţă), în Oltenia, catrinţe în zona Olteniei, Munteniei şi mai rar în Moldova şi fote în Muntenia. Varianta mai lejeră a fotei era vâlnicul şi aceastã piesă o găsim, alături de oprege, în Fondul Stoianovici, la Muzeul Naţional al Agriculturii. Dintre hainele de lână, protectoare contra frigului şi intemperiilor, colecţia de textile are câteva piese bărbăteşti (sumane, pieptare, pălării) şi femeieşti (şal, broboade).

O piesă comunã, cu funcţii importante atât în portul bărbaţilor, cât şi al femeilor, a fost brâul, denumirea lui variind în funcţie de zona etnografică (bete, brăciri). Pe lângă aceste piese, în satele româneşti s-au ţesut şi marame fine din borangic, care erau folosite pentru acoperitul capului femeilor în zilele de sărbătoare.

Deşi avem variante în croiul cămăşilor şi al fotelor, costumul popular românesc este unitar. Cel de sărbătoare fascinează prin broderiile realizate cu înaltă măiestrie, prin diversitatea motivelor şi compoziţiilor ornamentale, prin armonia cromaticã a acestora.

Muzeograf Fănica Gherghe