Activități specifice zonei
Exploatarea şi prelucrarea lemnului
Extracţie ţiţei
Creşterea animalelor
Agricultură din punct de vedere a suprafețelor ocupate și a producțiilor medii obținute
Activitatea agricolă pe teritoriul coumei Dofteana este slab reprezentată, datorită condițiilor agropedologice și de microclimat și se desfășoară numai în cadrul gospodăriilor individuale ale locuitorilor.
Activități economice principale
Comuna Dofteana are o funcţie economică mixtă agroindustrială, o parte însemnată din forţa de muncă fiind antrenată atât în munca de exploatare forestieră, cât şi în cea de prelucrare a materialului lemnos.
În perimetrul comunei Dofteana funcţionează un număr de 163 agenţi comerț, economici, din care 71 S.R.L.-uri, 63 A.F.-uri, 28 P.F.-uri şi o societate comercială cu capital mixt.
Obiectele principale de activitate ale acestor agenţi economici sunt în ordine: producţia, comerţul, servicilei, import-exportul, construcţiile, etc.
De asemenea, în zonă sunt aproximativ 290 de sonde de foraj şi extracţie, 4 parcuri de ţiţei şi o staţie de dezbenzinare aparţinând O.M.V.. Petrom S.A.
Firme reprezentative:
Fabrica de mobilă BWN PRO MOBILA Dofteana