PRIMĂRIA ŞURA MICĂ

Sura Mica

Tip: Comuna

Adresa: Șoseaua Sibiului, nr. 174 (Cod postal:557270), Sura Mica, Jud. Sibiu, Romania

Prezentarea localitatii

Persoane din institutie:

Primar: Ristea Valentin
Viceprimar: Marcu Mircea Dorel
Secretar: Bădilă Ioan
Contabil: Gligor Cornelia

Suprafata: 4949 ha

Intravilan: 499,27 ha

Extravilan: 4543,7 ha

Populatie: 3300

Gospodarii: 980

Nr. locuinte: 1013

Nr. gradinite: 2

Nr. scoli: 2

Numele localitatilor aflate in administratie:

Sura Mica, Rusciori

Asezarea geografica:

Comuna Şura Mică este situată în partea de sud a Transilvaniei şi se întinde în partea de nord a Depresiunii Sibiului, pe o prelungire a acesteia, în apropierea localităţii salino-balneare Ocna Sibiului făcând parte din microregiunea denumită "Ţara Secaşelor".
Comuna Şura Mică are în componenţa două sate:
Şura Mică - reşedinţa comunei situată la 7 km de Sibiu şi 4,5 km de oraşul Ocna Sibiului
Rusciori - sat situat la 3 km de sediul Consiliului Comunal Şura Mică

Activitati specifice zonei:

Agricultură şi creşterea animalelor. Comuna Şura Mică beneficiază de condiţii foarte bune de dezvoltare a agriculturii, în prezent aici existând câţiva arendaşi - persoane fizice şi juridice care exploatează terenurile agricole, dar şi şase ferme de animale

Activitati economice principale:

Comuna Şura Mică este o comună cu o activitate economico-socială dominantă de Parcul Industrial Sibiu-Şura Mică. Regiunea se bucură de un spirit renăscut al liberei iniţiative, construit pe tradiţia industrială şi comercială. Acestui fapt i se adaugă sprijinul real pe care administraţia locală îl acordă liberei iniţiative, astfel încât Parcul Industrial Sibiu-Şura Mică oferă un mediu favorabil pentru reuşita oricărei afaceri. Teritoriul Parcului Industrial este o zonă situată în apropierea centrului comunei Şura Mică. 
Parcul Industrial Sibiu-Şura Mică se întinde pe o suprafaţă de 98,61 ha, la care se adaugă şi drumurile locale necasar integrate, adică 0,56 ha. Zona Parcului Industrial cuprinde parcele industriale cu suprafeţe cuprinse între 0,2 şi 17,00 ha, zonă administrativă, gospodăria de utilităţi, zone verzi şi zone de protecţie reţele, un sistem de trafic intern.
Principalele unităţi economice care îşi desfăşoară activitatea pe raza localităţii Şura Mică sunt:
SC Transilvania Pack And Print, SC Thiolat, Sc Cargil SRL, SC Transilvania Microflute, SC Madazi, SC Siba, SC Proiecţie Industrială, SC Foori, SC Alegro, SC Parcuri Industriale Şura Mică cu 13 firme care sunt active din care SC Mainetti România SRL, SC Pan Food SRL, SC Bogner Edelstahl SRL, SC Lacto Sibiana SA, SC Wittenstein SRL, SC Thimm Packaging SRL, SC Matec CNC Technik SRL, SC Hoerburger SRL.
Aceste societăţi au ca obiecte principale de activitate prelucrarea metalelor neferoase, reciclarea acumulatorilor, fabricarea cablurilor electrice, prelucrarea lemnului, producţia de asfalt, distribuţie de gaze naturale, comerţul cu carburanţi, administrare imobile, piese pentru avioane, medicamente

Obiective turistice:

Biserica evanghelică luterană din Şura Mică, comuna Şura Mică, judeţul Sibiu a fost construită treptat în secolele XIII-XVIII
Biserica evanghelică din Rusciori, comuna Şura Mică, judeţul Sibiu a fost construită în secolul al XIII-lea
Două aşezări romane, o aşezare aparţinând culturii Latene
Aşezământul "Nazaret" - locaţie amenajată de către Asociaţia Crucea Albastră din România pentru dependenţii de alcool şi droguri
Fundaţia Ecosocială "Kinderbauernhauf" Rusciori - funcţionează în regim after school, organizează tabere şcolare naţionale şi internaţionale pentru elevii cunoscători de limbă germană
Pensiuni: Ana, Mirela, Geta, Miruna în Şura Mică
În satul Rusciori: Pensiunea Carelor

Facilitati oferite investitorilor:

Infrastructură, reţea de apă şi canalizare
Parcul Industrial Sibiu-Şura Mică - investitorii de aici sunt scutiţi prin lege de plata impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor
Oportunităţi de investiţii în agricultură, creşterea animalelor, în Parcul Industrial: infrastructură, industrie, agroturism

Proiecte de investitii:

Introducere reţelei de apă şi canal în satul Rusciori
Modernizare drumuri, rigole şi trotuare în intravilanul satului Rusciori
Modernizare drum comunal Şura Mică-Rusciori
Construire şcoală generală în localitatea Şura Mică
Construire cămin cultural în Şura Mică
Amenajare şi dotare terenuri de sport

Galerie foto

Locatia noastra

Ghidul Primariilor

copyrights © 2018 Millenium Management. Realizare: Gloobus Software Development.    All rights reserved.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.