PRIMĂRIA SASCHIZ

Saschiz

Tip: Comuna

Adresa: Principală, nr. 159 (Cod postal:547510), Saschiz, Jud. Mures, Romania

Prezentarea localitatii

Persoane din institutie:

Primar: Ovidiu Şoaită
Viceprimar: Mihăilă Viorel Mihai
Secretar: Călugăr Maria
Contabil: Haller Otilia

Suprafata: 9821 ha

Intravilan: 192 ha

Extravilan: 9629 ha

Populatie: 2048

Gospodarii: 748

Nr. locuinte: 846

Nr. gradinite: 2

Nr. scoli: 3

Numele localitatilor aflate in administratie:

Mihai Viteazu, Cloaşterf

Asezarea geografica:

Comuna Saschiz este situată în judeţul Mureş, în partea centrală a României şi, totodată, a Podişului Transilvaniei. Este situată în partea de Sud-Est a Podişului Târnavelor, pe valea Scroafa, la poalele unor dealuri împădurite.
Drumul european E60 trece prin localitate asigurând relaţia cu municipiile învecinate: Tîrgu-Mureş, Sighişoara, Braşov.
Partea de sud-est a judeţului Mureş
La 20 km de municipiul Sighişoara

Activitati specifice zonei:

Agricultură
Zootehnie
Exploatarea lemnului
Agroturismul (de perspectivă)

Activitati economice principale:

Agricultură
Servicii
Comerţ
Silvicultură

Obiective turistice:

Biserica evanghelică
Biserica evanghelică din Saschiz a fost construită la sfârşitul secolului al XV-lea (între anii 1493-1496 ) de către coloniştii saşi din localitate. Monumentul impresionează prin frumuseţea expresivă a proporţiilor şi prin riguroasa adaptare a elementelor de fortificare la formele unui lăcaş de cult. Există un etaj fortificat care este suprapus peste navă şi cor, precum şi un drum de strajă scos în consola deasupra arcurilor masive. Din exterior, edificiul apare ca un bastion, cu arcuri impunătoare construite deasupra uriaşilor contraforţi de piatră şi cărămid〜 elemente caracteristice tuturor monumentelor gotice. Frumuseţea arhitecturală se îmbină însă cu destinaţia defensivă a Bisericii fortificate, în spatele arcurilor fiind încă vizibile fantele gurilor de aruncare. Datorită distanţei considerabile dintre vatra satului şi colina pe care a fost construită Cetatea ţărănească, în decursul timpului, Biserica fortificată a devenit principalul loc de refugiu al sătenilor.
Turnul cu ceas
Turnul din Saschiz este una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Transilvania, aparţinând, ca şi Biserica fortificată, arhitecturii săseşti de secol XV. Înalt de x metri, turnul marchează şi astăzi centrul comunei Saschiz. Funcţia sa defensivă este trădată de existenta gurilor de aruncare şi a celor 12 lucarne care ritmează acoperişul îmbrăcat în ţiglă smălţuită divers colorată. Şi tot acoperişul, prin cele patru turnuleţe de pe colţuri şi prin flesa foarte ascuţită, cu baza în formă de bulb, aminteşte prin forma sa şi prin materialele utilizate de elegantul turn ce i-a servit ca model: Turnul cu Ceas din Sighişoara.
Astăzi, puteţi admira complexul monumental alcătuit din Biserica Evanghelică şi turnul cu ceas la doar câţiva metri de şoseaua principală (E60) ce trece prin mijlocul Saschiz-ului.
Cetatea ţărănească
Cetatea ţărănească ce domina şi acum Saschiz-ul este încă o urmă a framantarilor epocii medievale. Construită pe un deal împădurit, la aproximativ 2 km de vatra satului, fortificaţia a fost ridicată în secolul al XIV-lea pentru a proteja de invazii pe locuitorii din Saschiz şi din alte şase comune alăturate, care au ajutat la construirea ei. Şi cetatea este opera comunităţii germane din zonă, de aceea trebuie remarcat specificul acestui loc de refugiu în condiţiile în care majoritatea fortificaţiilor săseşti au fost ridicate în jurul bisericilor din centrul aşezării.

Evenimente locale:

Sărbătoarea vecinătăţilor - 24 ianuarie
Sărbătoarea Fiii satului - 15 august

Facilitati oferite investitorilor:

Clădiri
Şcoala germană
Cetate medievală
Teren agricol
Practicarea agroturismului pe scară largă
Promovarea şi comercializarea produselor tradiţionale locale (brandul gem de saschiz)
Dezvoltarea antreprenoriatului
Includerea Cetăţii ţărăneşti şi a bisericii Evanghelice fortificate (monumente UNESCO) în circuitul turistic naţional

Proiecte de investitii:

Alimentare cu apă potabilă a comunei - în curs de implementare
Canalizare
Alimentare cu gaz metan
Restauraea şi punerea în valoare a cetăţii ţărăneşti fortificate
Construcţie şi amenajare bază sportivă şi de agrement
Modernizare Cămin Cultural
Pietruire şi modernizare drumuri comunale

Locatia noastra

Ghidul Primariilor

copyrights © 2018 Millenium Management. Realizare: Gloobus Software Development.    All rights reserved.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.